sâmbătă, 14 decembrie 2013

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după ce Dan Şova i-a luat autostrăzile: Daţi-mi măcar drumurile naţionale! Interviu la „DUPĂ 20 DE ANI”

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, spune că nu ştie când ar urma ca drumurile naţionale din România să revină în portofoliul său, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a fost mutată în subordinea lui Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură. Discuţii în acest sens ar urma să aibă loc anul viitor, a precizat Mănescu, invitata specială a ediţiei de duminică a emisiunii "După 20 de ani", difuzată de ProTV şi pe voyo.ro.
Ramona Mănescu a explicat că mutarea se va face printr-un act normativ, însă o discuţie în acest nu a fost însă iniţiată.

"Eu sper că vor trece până la urmă. Nu pot să vă spun de ce nu au trecut (...) Drumurile sunt la domnul Şova şi trebuie făcută, trebuie făcut un act normativ prin care autostrăzile rămân la domnul Şova şi drumurile naţionale trec înapoi la Ministerul Transporturilor", a explicat ministrul Transporturilor, adăugând că există o intenţie politică în acest sens.
"Eu presupun că da (există o intenţie politică n.r.), din moment ce aceasta a fost discuţia de la început. Nu pot să spun când o să treacă. Probabil că în anul viitor o să fie discuţia aceasta", a arătat ea.
Mănescu: Există discuţii privind trecerea fondurilor europene pentru drumuri la Dragnea
Întrebată dacă ştie despre discuţiile care au loc privind o eventuală trecere a drumurilor naţionale la Ministerul Dezvoltării, Mănescu a precizată că "există o discuţie cu privire la trecerea fondurilor europene pentru drumurile naţionale la domnul Dragnea, la POR. Eu nu sunt de acord".
"Eu nu cred că ar fi bine să treacă la domnul Dragnea şi nu cred că ar putea să treacă la domnul Dragnea", a mai adăugat ea.
Mănescu a precizat totodată că ar fi preferat ca şi autostrăzile să rămână la Transporturi, pentru a putea fi gestionate integrat.
"A fost o decizie politică pe care eu o respect. Nu am luat-o eu şi nu am eu de ce să o comentez, dar cu siguranţă ar fi fost poate mult mai uşor aşa (...) Cred că toată lumea îşi aminteşte că a fost deja o decizie ca drumurile naţionale să se întoarcă la Ministerul Transporturilor şi nu s-a întâmplat acest lucru - măcar drumurile naţionale. Dacă autostrăzile rămân la domnul Şova, ok, rămân la domnul Şova. Să dea Dumnezeu să facă foarte multe autostrăzi", a comentat Mănescu.
Companiile de la Transporturi au datorii de circa un miliard de lei
Ministrul Transporturilor s-a arătat totodată deranjat de slaba finanţare acordată de la buget pentru achitarea arieratelor companiilor îndatorare care au rămas în subordinea sa, precizând că motivul invocat de ministrul pentru Liviu Voinea ar fi fost "că nu are bani".
"Am probleme foarte mari pentru că nu vorbim doar de datoriile pe care companiile le au la furnizori, furnizori de electricitate de exemplu, sunt în momentul de faţă din 660 de milioane de lei datorie, am reuşit să plătim doar 100 de milioane", a declarat Mănescu la "După 20 de ani".
În afară de suma de 560 de milioane de lei plăţi restante la furnizorii de energie, companiile de stat de la Transporturi mai au datorii de circa 350 de milioane de lei "arierate acumulate de CFR Călători şi pe cale de consecinţă CFR Infrastructură, din plata asigurărilor sociale şi ajutoare către persoanele cu dizabilităţi, pensionari", a arătat ministrul.
La aceste datorii se mai adaugă restanţele acumulate faţă de companiile care au realizat lucrările de reabilitare la calea ferată.
"Este un cerc vicios şi sigur că eu îmi dau seama că este foarte greu şi pentru bugetul de stat, pentru cei care construiesc bugetul de stat, să aranjeze aceste cifre şi aceste datorii în aşa fel încât să nu depăşim deficitul", a spus Mănescu.
Mănescu, despre Voinea: "Dacă are bani şi nu mi i-a dat ar fi foarte grav. Cinstit"
Mănescu a adăugat că este necesar ca ministrul pentru Buget să găsească o soluţie pentru plata acestor arierate deoarece o acumulare excesivă de plăţi restante ar putea duce la intrarea unor companii precum CFR SA (CFR Infrastructură) în insolvenţă, după cum au avertizat experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).
"Eu insist la Ministerul Bugetului să aloce aceşti bani pentru Ministerul Transporturilor (...) pentru că acumulează arierate, există riscul major ca CFR Infrastructură să intre în insolvenţă aşa cum ne-a indicat Fondul Monetar Internaţional. 'Dacă mai acumulaţi arierate în plus faţă de ce aveţi, intraţi în insolvenţă' ", a spus ministrul adăugând că a avut mai multe discuţii cu Liviu Voinea.
"Sigur că am vorbit (cu Voinea n.r.). Eu sper că nu mi i-a dat că nu are bani, că dacă are bani şi nu mi i-a dat ar fi foarte grav. Cinstit", a adăugat ea.

Sursa: www.gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu