duminică, 15 decembrie 2013

Promulgarea de la miezul nopţii, prima lovitură a lui Băsescu pentru ruperea USL. Legea referendumului a fost semnată cu puţin înainte de 23.59

Ca o premieră în cei nouă ani de mandat la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu şi-a pus în această noapte semnătura pe Legea referendumului forţând până la limită termenul de 10 zile pe care Constituţia îl impune pentru promulgarea unei legi. Miza este una politică: încurcarea calendarului USL de convocare a unui referendum de revizuire a Constituţiei cu prag redus la 30%, simultan cu alegerile prezidenţiale.

În felul acesta, liderii USL sunt puşi în faţa unei alegeri dificile: fie merg împreună pe mâna lui Crin Antonescu pe care să îl instaleze la Cotroceni cu puteri similare celor ale lui Băsescu, după regulile actualei Constituţii, fie PSD şi PNL decid să intre în alegeri fiecare cu propriul candidat. Surse politice au explicat pentru gândul că, în cerc restrâns, la vârful PSD, subiectul candidatului propriu a fost pus pe masă şi la începutul acestei săptămâni, însă Victor Ponta nu ar fi în acest moment dispus să îşi asume acest rol care presupune şi ruperea USL la iniţiativa social-democraţilor.

Sursa: www.gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu