Dreptul infractorilor aleşi

Cine în ţara asta, cu excepţia „oamenilor muncii” din puhoiul de filmuleţe şi animaţii propagandistice ale golzilor corporaţi, e interesat de aprobarea mascată a pornirii excavatoarelor RMGC la Roşia Montană?

Cine în ţara asta, cu excepţia puşcăriaşilor şi puşcăriabililor, doreşte să fie amnistiaţi puşcăriaşii?

Pe cine roade grija în ţara asta să fie legiferat traficul de influenţă sub numele de lobby?

Şi cine stabileşte, ţinând seama de dezvoltarea remarcabilă a hoţiei cu acte în România, că o amendă nu se poate da pentru un flintic de 50.000 de euroi prejudiciu (pentru 50 de mii nici nu mă scol din pat, spunea un clasic al domeniului), să fie un 500.000, acolo, suntem ţară europeană, ce mama dracului?

Care cetăţeni ai acestei ţări îşi storc din creieri luni noaptea legi care să-i scoată pe parlamentari din raza de acţiune a DNA şi ANI?

Răspunsul la această ultimă întrebare e răspunsul la toate: chiar parlamentarii.

Sau: numai parlamentarii.

Poate cineva să-mi spună o singură lege izvorâtă din nevoile cetăţenilor, pe care parlamentarii le-ar cunoaşte şi le-ar discuta în Parlament? Eventual, şi noaptea?

Singurele preocupări legislative ale reprezentanţilor poporului sunt cele ale unui Parlament constituit în vederea comiterii de infracţiuni. Adică asigurarea unui cadru legal care să apere dreptul infractorilor aleşi la o activitate de profil lipsită de stres.

De data asta, Traian Băsescu are dreptate: acest Parlament aruncă România cu 10 ani înapoi. Ba chiar cu 25, pentru că e vorba de aşezarea politrucilor deasupra legilor.

Sursa: www.gandul.info/