vineri, 27 decembrie 2013

George Stanca a fost condamnat pentru plagiat. Scriitorul a modificat un roman al lui Lev Tolstoi și l-a publicat

Premieră pentru justiţia românească. Un cunoscut publicist a fost condamnat la un an de închisoare pentru plagiat. Este vorba de George Stanca, iar condamnarea vine după ce procurorii au arătat că acesta a tradus un roman scris de Lev Tolstoi, pe care ulterior l-a publicat sub pseudonim în România.

George Stanca ar fi tradus peste 1.000 de pagini din cartea „Jurnal”, scrisă de Lev Tolstoi. Procurorii au arătat că acesta a modificat începutul fiecărui capitol, astfel încât nimeni să nu își dea seama că a plagiat.
În replică, publicistul a susținut că a fost păcălit de editură, pentru că după ce a încheiat contractul de colaborare pentru traducerea acestei cărți, ar fi primit pe email și traducerea integrală a acestui volum.
După ce Tribunalul București l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendar, acesta a făcut apel, iar Curtea de Apel a decis să mențină această pedeapsă.
George Stanca mai are o ultimă cale de atac, recursul la Curtea Supremă. Legea prevede că pentru o astfel de infracțiune, pedeapsa este cuprinsă între trei luni și cinci ani de închisoare sau amendă.

Sursa: www.digi24.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu