luni, 23 decembrie 2013

Ponta: O reducere a TVA la alte produse decât pâinea va fi analizată in anul 2014 doar după 1 iulie

O eventuală reducere a taxei pe valoarea adăugată la alte produse decât pâinea va fi analizată doar in anul 2014 după 1 iulie, a declarat premierul Victor Ponta.
El a susţinut declaraţia în contextul în care a precizat că efectul amânării majorării accizelor la carburanţi va fi analizat după primele trei luni, dar un eventual gol de venituri nu poate fi reglat decât prin rectificare care poate fi efectuată numai în semestrul II, rectificare bugetară care, în aceste condiţii, poate fi negativă.

În urmă cu două luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii în anul 2014, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe şi lapte.
El a precizat că măsura reducerii TVA de la 24% la 9% va fi luată după evaluarea efectului reducerii TVA la pâine.

La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea, tot din septembrie, a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Sursa: www.realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu