duminică, 29 decembrie 2013

Protestul față de alocarea banilor publici pentru biserici, prezență sub așteptări

„Vrem spitale, nu catedrale!”. Acesta este mesajul reprezentanţilor Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR) pentru politicieni, în prag de sărbători. O mie cinci sute de oameni au anunțat pe internet că vor protesta astăzi față de intenția autorităţilor de a da bani bisericilor, dar în stradă au ieșit numai câteva persoane.

Acţiunea a început pe o pagină de socializare, unde au fost postate fotografii cu mesaje împotriva politicienilor. Inițiatorii protestului sunt nemulţumiţi că statul alocă Bisericii mai multe fonduri decât sănătății și educației.

„Biserica independentă, autofinanţată din fondurile cerdincioşilor este, ar fi, pur şi simplu, cel mai corect şi mai modern mod de a pune problema. Biserica trebuie să fie separată faţă de stat să nu fie dependentă de stat şi politicienii sunt dependenţi electoral de autoritatea bisericii şi invers”, a spus unul dintre protestatari.
Acțiunea a fost inițiată la împlinerea a 150 de ani de la adoptarea legii de secularizare a averilor mănăstirești.

„Astăzi, după un secol şi jumătate, politicienii români merg împotriva iniţiative iniţiate de Cuza şi pun mai presus interesele cultelor religioase decât pe cele ale cetăţenilor. Avem nevoie de spitale performante, de şcoli bune pentru copiii noştri, în schimb politicienii dau bani de la bugetul de stat cu amandouă mâinile pentru biserici care răsar ca ciupercile după ploaie, în orice spaţiu verde din spatele blocurilor, ne trezim peste noapte cu încă o biserică”, a explicat Toma Pătrascu, vicepreşedinte Asociaţiei Secular-Umaniste.

La manifestaţie și-au anunțat participarea 1500 de oameni, dar în fața șantierului Catedralei Mântuirii Neamului s-au strâns doar câteva persoane.

Sursa: www.digi24.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu