Fratii Ioan si Viorel Micula, patronii European Drinks, au castigat la Curtea de
Arbitraj de la Washington procesul intentat statului roman si trebuie sa
primeasca circa 376 milioane lei, plus penalitati, iar Ministerul Finantelor
doreste sa compenseze aceasta suma cu datoriile firmei la buget.
Reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice au declarat pentru Mediafax ca se intentioneaza
compensarea sumei castigata de fratii Micula cu datoriile la buget pe care le
are firma detinuta de acestia. Sursele citate au precizat ca este un caz fara
precedent si se cauta cea mai buna modalitate de punere in practica.
"Daca domnii de la Finante spun ca vor acoperi datoriile cu banii astia,
inseamna ca stiu ei mai bine. Eu stiu ca nu avem datorii atat de mari, iar
datoriile pe care le avem nu sunt din vina noastra, ci din cauza contextului
economic", a declarat Ioan Micula. El a explicat ca din cauza pietei negre,
grupul pe care-l conduce a ajuns sa aiba datorii la stat.
Procesul a fost deschis in anul 2005 la Centrul International de Reglementare
a Disputelor Relative la Investitii (ICSID) de pe langa Banca Mondiala, cea mai
inalta instanta judecatoreasca pentru litigiile economice, si viza decizia
autoritatilor romane privind eliminarea unor facilitati fiscale acordate
grupului European Drinks pentru investitiile in zonele defavorizate. Acesta este
primul proces pe care statul roman il pierde la ICSID.
In ultimii ani ai arbitrajului, Viorel Micula a fost reprezentat de Shearman
& Sterling (Londra si Paris) si firma locala de avocatura Dragne &
Asociatii, ceilalti reclamanti fiind reprezentati de King & Spalding
(Londra, Washington si Houston). Romania a fost reprezentata de firma
internationala Freshfields Bruckhaus Deringer (birourile din New York, Frankfurt
si Paris) si firma locala de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen
(NNDKP).
Fratii Ioan si Viorel Micula, principalii actionari ai grupului alimentar
European Drinks, care au si cetatenie suedeza, sustineau la data deschiderii
procesului, in 2005, ca statul roman nu si-a respectat angajamentele referitoare
la protectia reciproca a investitiilor cuprinse in Acordul bilateral dintre
Suedia si Romania.
Sursa: www.wall-street.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu