joi, 19 decembrie 2013

Incendiu devastator la un mare magazin din Constanţa

Un incendiu devastator a mistuit în această dimineață un en gross din Constanța. Flăcările au izbucnit înainte ca proprietarii standurilor să ajungă la muncă, așa că s-au înregistrat doar pagube materiale, care sunt imense. Toată lumea investise bani în marfă bazându-se pe sărbătorile ce se apropie.

Flăcările au izbucnit în jurul orei 07.00, când în incinta en-gross-ului Histria de pe bulevardul Aurel Vlaicu nu se aflau decât paznicii. Aceştia au observat la un moment dat fumul gros ce ieşea din clădirea principală, iar apoi flăcările care s-au extins cu repeziciune. Pentru că standurile erau confecţionate din lemne şi folie de rafie, focul s-a extins la tot complexul.

Se pare că în standul de unde a pornit incendiul erau depozitate cauciucuri şi uleiuri, care au alimentat flăcările. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, care din cauză că în zonă nu există hidrant au trebuit să plece la bază și să se întoarcă de fiecare dată când terminau apa. Polițiștii de la rurtieră au fost nevoiți să oprească traficul în zonă din cauza fumului gros care reducea vizibilitatea spre zero. După ce au stins focul pompierii și polițiștii au demarat cercetări, stabilind că au existat trei focare de unde a pornit incendiul, cauza rămânând deocamdată necunoscută. Este posibil un scurt circuit la rețeaua electrică, dar și focul pus intenționat.

Sursa: www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu